Standarde naționale de evaluare la Religie pentru 14 culte, propuse de Ministerul Educației

0
2
Standarde naționale de evaluare la Religie pentru 14 culte, propuse de Ministerul Educației

Ministerul Educației și Cercetării a pus în transparență decizională un proiect de ordin prin care standardele naționale de evaluare la disciplina Religie ar urma să fie extinse la toate cele 14 culte studiate în școlile din România. În prezent, documentele aprobate vizează doar Religia – Cultul Ortodox.

Proiectul a fost elaborat prin Centrul Național pentru Curriculum și Evaluare și modifică Ordinul ministrului educației și cercetării nr. 4615/2026, publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 674 bis din 14 august 2026. Schimbările se referă la anexa nr. 30, care stabilește standardele pentru clasele I-IV și V-VIII.

Cele 14 culte incluse

Noua formă a anexei ar crea un reper comun pentru evaluarea competențelor prevăzute în programele școlare la disciplina Religie. Standardele propuse sunt următoarele:

  • Religie – Cultul Ortodox;
  • Religie – Cultul Adventist;
  • Religie – Cultul Baptist;
  • Religie – Cultul Creștin după Evanghelie;
  • Religie – Cultul Evanghelic C.A.;
  • Religie – Cultul Greco-Catolic;
  • Religie – Cultul Musulman;
  • Religie – Cultul Ortodox de Rit Vechi, al rușilor lipoveni;
  • Religie – Cultul Ortodox Ucrainean;
  • Religie – Cultul Penticostal;
  • Religie – Cultul Reformat;
  • Religie – Cultul Romano-Catolic de limbă maghiară;
  • Religie – Cultul Romano-Catolic de limbă română;
  • Religie – Cultul Unitarian.

Proiectul prevede și înlocuirea anexei nr. 3 a ordinului, care cuprinde centralizatorul disciplinelor din învățământul primar și gimnazial pentru care sunt elaborate standarde naționale de evaluare. Pentru Religie, noul centralizator ar include 14 anexe distincte, numerotate de la 30.1 la 30.14.

Instituțiile care aplică măsurile

Aplicarea prevederilor ar reveni Direcției generale echitate și performanță în învățământul preuniversitar, Direcției generale minorități și desegregare, Centrului Național pentru Curriculum și Evaluare, inspectoratelor școlare și unităților de învățământ.

Ordinul va intra în vigoare după publicarea în Monitorul Oficial. Până atunci, proiectul și anexele aferente pot fi consultate pe site-ul Centrului Național pentru Curriculum și Evaluare.

Observațiile și propunerile privind documentul pot fi transmise la adresa [email protected], în termen de 10 zile de la data anunțului.