Pe 26 septembrie, calendarul ortodox îl prăznuiește pe Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan, cunoscut și sub numele de „ucenicul iubit” al lui Iisus. Sărbătoarea este dedicată Mutării la Domnul, în amintirea unei tradiții potrivit căreia trupul apostolului ar fi dispărut din mormânt după îngropare.
Sfântul Ioan s-a născut în Betsaida Galileei, fiind fiul lui Zevedeu și al Salomeei. Avea un frate, Iacov, iar cei doi se ocupau cu pescuitul. Când se aflau la Marea Tiberiadei, Iisus i-a chemat să-L urmeze, iar Ioan a rămas alături de Mântuitor până la Răstignire.
Împreună cu Petru și Iacov, Ioan a fost martor la învierea fiicei lui Iair și la Schimbarea la Față a Domnului. Tradiția creștină îl identifică și cu personajul numit în Evanghelia după Ioan „ucenicul pe care îl iubea Iisus”.
Apropierea dintre cei doi este ilustrată în relatarea Cinei celei de Taină, când ucenicul și-a plecat capul la pieptul lui Iisus. Ioan s-a numărat, de asemenea, printre puținii apostoli care au rămas lângă Hristos în timpul Răstignirii.
Ioan lângă Cruce
Evanghelia după Ioan spune că „ucenicul iubit” se afla lângă Cruce, alături de Maica Domnului. Biserica îl identifică pe acest ucenic cu Apostolul Ioan și păstrează tradiția potrivit căreia el a avut grijă de Sfânta Fecioară Maria până la Adormirea ei.
Expresia „ucenicul pe care îl iubea Iisus” apare în mai multe pasaje evanghelice, fără ca numele personajului să fie menționat direct. Identificarea acestuia cu Ioan aparține tradiției creștine.
Un alt episod important este legat de dimineața Învierii. După ce Maria Magdalena i-a anunțat pe ucenici că piatra fusese ridicată de la mormânt și că trupul Domnului nu mai era acolo, Petru și „celălalt ucenic” au alergat spre locul îngropării.
Potrivit tradiției, „celălalt ucenic” era Ioan. El a ajuns primul la mormânt, a privit înăuntru și a văzut giulgiurile, dar a așteptat înainte să intre. Textul biblic nu explică motivul, astfel că interpretările despre teamă sau respectul față de Petru aparțin tradiției ulterioare.
Misiunea din Efes și Patmos
După Înălțarea Domnului și Adormirea Maicii Domnului, Sfântul Ioan a ajuns la Efes, în Asia Mică. Acolo a propovăduit credința creștină și a contribuit la răspândirea Evangheliei.
În timpul domniei împăratului Domițian, între anii 81 și 96, Ioan ar fi fost exilat pe insula Patmos. Șederea sa este asociată cu redactarea Apocalipsei, ultima carte a Noului Testament, care menționează că apostolul se afla pe insulă atunci când a primit viziunile descrise în text.
După moartea lui Domițian, în anul 96, împăratul Nerva a urcat pe tron, iar tradiția spune că Ioan s-a întors la Efes. A continuat activitatea misionară, iar Biserica îi atribuie Evanghelia după Ioan și cele trei Epistole care îi poartă numele.
Potrivit tradiției bisericești, Sfântul Ioan a fost singurul dintre cei Doisprezece Apostoli care a murit de moarte naturală. El ar fi trecut la cele veșnice la Efes, în timpul împăratului Traian, între anii 98 și 117, la o vârstă înaintată.
Înainte de sfârșitul vieții, Ioan ar fi rânduit mai mulți episcopi și preoți și și-ar fi pregătit ucenicii pentru continuarea misiunii creștine.
De ce este sărbătorit de două ori
După îngroparea sa, trupul Sfântului Ioan nu ar mai fi fost găsit în mormânt, potrivit tradiției creștine. Această relatare a stat la baza credinței că apostolul a fost mutat în chip minunat la cer, motiv pentru care ziua de 26 septembrie poartă denumirea de Mutarea la Domnul.
Sfântul Ioan este pomenit și pe 8 mai. În această zi este amintită tradiția potrivit căreia, din mormântul său din Efes, ieșea în fiecare an o pulbere albă, numită de creștinii din zonă „mană”. Se credea că pulberea era folosită pentru vindecarea diferitelor neputințe, iar fenomenul s-ar fi repetat anual până la cucerirea Efesului.
Pentru învățăturile și scrierile sale, Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan mai este numit Cuvântătorul de Dumnezeu sau Bogoslovul, termen care înseamnă Teologul.