Icoana Maicii Domnului de la Mănăstirea Nicula, venerată anual de zeci de mii de pelerini, ar fi chiar lucrarea originală atribuită zugravului Luca din Iclod. Concluzia istoricului și muzeografului Ana Dumitran reia o dispută veche de aproape un secol și contrazice teoria potrivit căreia icoana autentică ar fi fost mutată la Cluj.
Ana Dumitran, șefa secției Museikon din cadrul Muzeului Național al Unirii din Alba Iulia, și-a prezentat cercetarea pe 8 septembrie, la Mănăstirea Nicula. Conferința, intitulată „Adevărata Icoană de la Nicula. Istoria unei dispute”, susține că obiectul păstrat astăzi la mănăstire este icoana donată așezământului între 1670 și 1680.
Potrivit noii interpretări, icoana ar fi lăcrimat în 1694, în biserica mănăstirii, și ar fi rămas la Nicula până în 1948. După perioada comunistă, aceasta ar fi revenit în patrimoniul mănăstirii în 1992.
Autentică, dar repictată
Identificarea icoanei cu originalul nu înseamnă că imaginea vizibilă astăzi este identică cu cea de acum mai bine de trei secole. Lucrarea a trecut printr-o restaurare considerată agresivă și a fost repictată parțial.
Intervenția a avut loc în 1991, la Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei, după încheierea regimului comunist. Ulterior, restaurarea a fost descrisă drept invazivă sau defectuoasă, iar icoana a fost reinstalată la Nicula în anul următor. Astfel, autenticitatea obiectului și păstrarea integrală a picturii originale sunt două chestiuni distincte.
Disputa a fost alimentată și de existența unei alte icoane celebre, aflată în Biserica Piaristă „Sfânta Treime” de pe strada Universității din Cluj-Napoca. Timp îndelungat, această imagine a fost considerată adevărata icoană care ar fi lăcrimat la Nicula.
Unele prezentări istorice ale Bisericii Piariste afirmă că icoana pictată de Luca din Iclod ar fi ajuns la iezuiți în 1724, în timp ce la Nicula ar fi rămas o copie. Și în baza de date a Institutului Național al Patrimoniului apare referirea la imaginea din biserica iezuite drept cea „considerată adevărata icoană”, însă mențiunea are caracter istorico-iconografic și nu reprezintă o decizie oficială privind autenticitatea celor două obiecte.
O controversă cu miză confesională
În 1938, publicația „Renașterea”, editată de Episcopia Ortodoxă a Vadului, Feleacului și Clujului, susținea că pelerinii de la Nicula se închinau unei „pseudo-icoane”. Articolul „Baza pelerinajului de la Nicula” indica drept originală imaginea aflată în biserica din Cluj cunoscută astăzi sub numele de Biserica Piaristă.
Polemica privind icoana s-a suprapus peste tensiunile dintre ortodocși și greco-catolici. Înainte de 1948, Mănăstirea Nicula era greco-catolică, iar după scoaterea Bisericii Române Unite cu Roma în afara legii, așezământul a trecut în administrare ortodoxă.
Relatările despre perioada comunistă arată că icoana a fost ascunsă într-un perete al casei unui fost îngrijitor al mănăstirii, pentru a nu fi confiscată. În 1964, înainte să moară, acesta ar fi dezvăluit locul ascunzătorii starețului de la Nicula. Icoana a ajuns ulterior la autoritățile comuniste și a fost păstrată o perioadă în capela Institutului Teologic Ortodox din Cluj.
O nouă datare a lăcrimării
Data indicată pentru fenomenul lăcrimării reprezintă una dintre cele mai importante schimbări față de interpretările anterioare. Noua cercetare plasează evenimentul la Nicula în 1694 și susține că o altă icoană ar fi lăcrimat în 1699, în biserica parohială. Această din urmă imagine era deja pierdută la mijlocul secolului al XVIII-lea.
În lucrări mai vechi, inclusiv în cercetări publicate anterior de Ana Dumitran, era indicată perioada 15 februarie – 12 martie 1699 pentru lăcrimarea icoanei atribuite lui Luca din Iclod. Aceeași cronologie apărea în volumul „Fecioarele înlăcrimate ale Transilvaniei”, publicat în 2011 de Ana Dumitran, Enikő Hegedüs și Vasile Rus, precum și într-un studiu despre pictor prezentat în 2014.
Documentele invocate în cercetările anterioare cuprind declarația preotului din Nicula din martie 1699 și copii ale raportului anchetei bisericești, păstrate la Cluj, Budapesta și Biblioteca Batthyaneum. Deocamdată, nu a fost făcut public întregul aparat documentar care stă la baza datării în 1694, astfel că aceasta trebuie privită drept noua concluzie a cercetătoarei, nu ca o poziție unanim acceptată de istorici.
Moștenirea icoanei de la Nicula
Dincolo de disputa privind traseul și autenticitatea celor două imagini, icoana atribuită lui Luca din Iclod a avut un rol major în dezvoltarea artei religioase transilvănene. Faima sa și relatările despre lăcrimare au transformat Nicula într-un important centru de pelerinaj și au generat numeroase reproduceri.
Cererea pentru copii ale icoanei este asociată cu dezvoltarea centrului de pictură pe sticlă de la Nicula. Modelul s-a răspândit ulterior în alte centre transilvănene, influențând una dintre cele mai cunoscute forme de artă religioasă populară românească.
În august 2026, Mitropolia Clujului estima că peste 70.000 de persoane au ajuns la Mănăstirea Nicula în zilele premergătoare hramului Adormirii Maicii Domnului. Aproximativ 25.000 de credincioși au participat la Liturghia din 15 august, având icoana Maicii Domnului în centrul pelerinajului.